Iranul amenință cu scumpirea petrolului până la 160 de dolari pe baril dacă UE impune embargoul pe țiței. Cât ar putea costa în acest caz carburanții din România

Iranul amenință cu scumpirea petrolului până la 160 de dolari pe baril dacă UE impune embargoul pe țiței. Cât ar putea costa în acest caz carburanții din România
Publicat: 20/05/2012, 17:25
Actualizat: 20/05/2012, 17:25

Un baril de petrol ar putea ajunge să coste, în doar câteva luni, până la 160 de dolari, față de cei circa 92 de dolari în momentul de față. Estimarea îi aparține lui Shamseddin Hosseini, ministrul de Economie al Iranului, care susține că scumpirea ar fi efectul embargoului impus de Uniunea Europeană statului său, ca urmare a neînțelegerilor privind programul de dezvoltare a programului nuclear, informează Bloomberg, care citează un interviu CNN. Interviul acordat de Hosseini postului CNN va fi difuzat luni, 21 mai.

„Trebuie să fim foarte atenți când vorbim despre profiturile din petrol și de sancțiuni împotriva vânzării de petrol. Cine sunt câștigătorii și cine pierde în urma unor astfel de acțiuni?”, se întreabă ministrul iranian al Economiei. „Într-adevăr, va fi greu. Dar nu numai pentru Iran”, a adăugat el.

El a precizat că Iranul s-a obișnuit cu sancțiunile comunității internaționale, pe care le-a tot primit în ultimii 33 de ani, fapt ce dovedește, susține el, că economia iraniană poate suporta aceste sancțiuni și că nu va fi singura economie care va avea de suferit.

La începutul acestui an UE a decis aplicarea unui embargou petrolier Iranului din cauza refuzului Teheranului de a colabora mai strâns cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în ceea ce privește programul nuclear iranian. Embargoul ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie.

Conform datelor disponibile la începutul acestui an, circa 20% din exporturile de petrol ale Iranului se îndreaptă spre state din Uniunea Europeană, în special către Italia, Spania și Grecia.

Scumpirea barilului de petrol de la nivelul actual la circa 160 de dolari, respectiv cu aproape 70 de dolari, ar putea însemna majorarea prețurilor de la pompă din România cu peste 1,7 lei. Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România și actualul reprezentant al lui Vagit Alekperov, președintele grupului petrolier cu sediul la Moscova, a declarat în repetate rânduri că relația dintre prețul barilului și prețurile de la pompă este de circa 50 de bani la fiecare 20 de dolari.

Astfel, dacă scenariul lui Hosseini se adeverește, carburanții din România ar putea ajunge să coste circa 7,5 lei pe litru. Trebuie precizat însă că economiștii străini au subliniat de multe ori că o cotație mai mare a barilului duce, inevitabil, la deprecierea dolarului, ceea ce, per total, anulează o parte din scumpirea țițeiului. Mai mult decât atât, prețul este afectat și de cerere. Dacă cererea de combustibili va scădea, în mod normal, unele companii petroliere ar trebui să transfere într-o proporție mai mică prețul barilului în cel al litrului de carburant de la pompă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Studiu World Vision România: Ce cred liceenii despre cele mai importante teme ale societății de...
×